Cărțile au fost întotdeauna unii dintre prietenii mei cei mai apropiați de suflet. Încă de când le-am descoperit mai bine în copilărie, ele mi-au rămas aproape și de aceea consider că în copilărie ni se poate deschide cel mai bine apetitul pentru lectură și putem să creăm acele amintiri faine care să ne rămână în minte ani la rând.
Ori de câte ori am ocazia, vă recomand cu drag cărți pentru copii și tineri care simt că au ceva special și care vă pot stârni pofta de citit și curiozitatea. Seria Pierduți printre Stele de Gelu F. Achiș este o serie despre care v-am mai vorbit și în acest an se pare că am ajuns la finalul ei.
Seria este potrivită pentru copii, tineri, adulți și este o serie science fiction destul de complexă. Scrisul lui Achiș mi se pare unicat și chiar vă recomand această serie deoarece este captivantă și plină de aventuri.
Pierduți printre stele este povestea a 4 copii, prieteni buni, pe nume Vanesa, Dan, Raul și George. Cei 4 prieteni locuiesc în România și ajung să călătorească pe alte planete, în alte dimensiuni, să descopere istoria unor popoare interesante.
Toate aventurile prin care ei trec îi supun rând pe rând la probe diverse care le testează cunoștințele, prietenia și multe alte calități pe fiecare le are, dar de abia acum le descoperă.
“- Universul e mare, spuse Vanesa. După tot ce am văzut de când am ajuns pe planeta zagriților, realizez cu adevărat cât de mică e Terra și câte lucruri impresionante există în univers.
– Eu consider că suntem norocoși că am văzut toate astea, zise Raul.
– Împărtășesc cuvintele voastre înțelepte, prieteni, spuse George. Aproape că îmi vine să vărs o amărâtă de lacrimă, se smiorcăi el. Sunt alături de voi, prieteni nevinovați , ființe blânde și gingașe, organisme de treabă ce sunteți… Voi sunteți cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat vreodată.
Dan în luă la bășcălie:
– Te apucă des sentimentalismele?” (p.43)
Volumul care încheie această trilogie m-a făcut să realizez că au trecut cam 3 ani de când am descoperit cărțile lui Achiș. Momentul când am început Misterele Zarondiei, prima carte din serie, a fost cel când i-am cunoscut pe cei patru prieteni.
Se pare că timpul a trecut și am ajuns să îi văd pe aceștia cum cresc, cum se dezvoltă din multe puncte de vedere, dar și cum se transformă în niște adolescenți care chiar încep să aibă sentimente amoroase (nu zic pentru cine, hi hi).
În căutarea Pietrei Începutului…
Volumul de față m-a purtat de această dată pe o nouă planetă: Nordanya. Aici copiii ajung și vor trebui să participe la campionatul Nordanyei, o competiție periculoasă și plină de probe încâlcite și variante. Această competiție îi va ajuta să se apropie mai mult de scopul lor: găsirea Pietrei Începutului care le va permite să se întoarcă pe Pământ.
Mi-a plăcut foarte mult partea aceasta din carte, competiția în sine fiind foarte interesantă și parcă mă făcea și pe mine să mă simt ca un participant la acțiune!
Nu doar copiii participă la această competiție importantă, ci și alte echipe care, rând pe rând, vor fi eliminate. Fiecare echipă își are rolul determinat pentru care participă la campionat, dar se pare că există un secret mai mare și important care ține de acest campionat și care îi va pune pe Raul, Vanesa, George și Dan să se confrunte cu o problemă mai mare: apărarea Universului.
Un volum exploziv
După cum era de așteptat, volumul 3 al seriei, fiind și ultimul, trebuia să fie unul mai wow, exploziv, pentru a încheia seria într-o manieră potrivită. Se pare că această carte chiar a fost așa și nu m-a dezamăgit. Volumul a fost destul de intens, plin de întâmplări și informații uneori mai complexe decât am fi obișnuiți pentru o carte, dar informații care ne ajută să aflăm mai multe despre popoare, planete, dimensiuni.
Se pare că autorul are o imaginație extrem de bogată și un talent aparte, căci altfel nu ar fi reușit să creeze o serie atât de interesantă!
” – E cineva acolo! aproape că strigă Raul.
La câțiva metri depărtare, printre tulpini, se deslușea o siluetă care părea să privească în direcția lor.
– Rahat pe băț, șopti George. Suntem descoperiți.
Raul nu stătu pe gânduri. Activă funcția de iluminare a toiagului aztan și-l îndreptă spre siluetă. Spre surprinderea lor, persoana nu schiță nici cel mai mic gest.
– Cine ești? întrebă Raul, strcurându-se printre tulpini.
Dan, Vanesa și George se apropiară și ei de siluetă, cu răsuflările tăiate și ținând armele îndreptate spre ea.
– Nu vă fie teamă, rosti o voce de femeie.
În acel moment, Dan își simți pulsul vâjâindu-i ca o furtună prin tâmple. O expresie perplexă se așternu pe chipurile celor patru. Femeia de vreo patruzeci și ceva de ani, blondă, cu părul lung și neted, era om!
– Imposibil, zise Raul.
– E un truc, șopti Vanesa. Sunt convinsă că nu e adevărat ce vedem.
Femeia zâmbi călduros, cu o expresie inocentă.” (p.109)
Personajele cu toate că au evoluat, și-au păstrat din trăsăturile care îi definesc. George este în continuare glumeț în stilul lui caracteristic care este uneori enervant. Cu toate că v-am mai zis în trecut că George mă mai enerva uneori, simt că seria nu era completa fără el și fără poreclele deosebite (Del Smântâno) pe care le atribuie prietenilor și cunoscuților.
Finalul volumului mi s-a părut interesant și pe măsură și chiar a avut o parte mai hazlie la care nu mă așteptam (și care îl are în centru pe George, nelipsitul George!). Mi-a plăcut și faptul că acțiunea ne găsește undeva peste mulți ani și că apare și un rezumat stil recapitulare a tuturor evenimentelor importante petrecute în serie. A fost fain să pot relua rapid toate peripețiile prin care au trecut protagoniștii și să simt trecerea celor 3 ani în care i-am cunoscut ca una și mai reală și mai palpabilă.
Nu aș vrea să vă ofer prea multe spoilere din carte, dar vă invit să vedeți și video-ul postat pe YouTube în care discut mai mult despre această carte și despre serie.
Sunt tare curioasă dacă voi ați lecturat seria și dacă nu, v-o recomand cu drag mai ales că este scrisă de un autor român și chiar veți pătrunde într-un univers aparte de la o pagină la alta!
Tu ești fan al seriilor SF și al cărților pentru copii/tineri? Ai recomandări pentru mine? ![😘]()
RECENZIE Războiul Începutului de Gelu. F. Achiș
The post RECENZIE Războiul Începutului de Gelu F. Achiș appeared first on Secretele Simonei.