Mereu am visat la camera ideală, locul special în care să îmi petrec timpul citind. Știți foarte bine cât de mult iubesc lectura (fapt pentru care am o grămadă de cărți minunate) și cât îmi place să decorez spațiul în care mă relaxez.
Pe viitor mi-ar plăcea să am o cameră mai mare pe care să o dedic în special cititului sau a altor pasiuni relaxante de acest tip. Voaim să văd spun câteva idei despre cum mi-aș dori să arate camera aceasta magică.
1. Un fotoliu confortabil
Primul pe lista mea de dorințe este, desigur, un fotoliu confortabil în care să mă pot întinde ca să citesc. Ar fi ideal ca acest fotoliu să fie mai mare ca să am loc să mă mișc în el și să stau semi-întinsă, pentru un confort maxim.
Eu am descoperit un model înflorat cu aspect vintage și mi se pare drăguț un fotoliu de acest tip. Cu puțin noroc, după atâta lecturat pot adormi liniștită pe el.
Pe fotoliu desigur că voi avea alături câteva perne pufoase și o păturică ce îmi va ține de cald în zilele reci. Cam așa se derulează de fel activitatea de citit pentru mine.
2. Decorațiuni luminoase
Momentul dedicat lecturii l-am asociat mereu cu relaxarea minții și a trupului. Prin lectură mereu reușesc să mă destresez. Pentru ca spațiul unde petrec timp citind să fie unul în ton cu această activitate, aleg deseori să aprind luminițe decorative care creează o atmosferă plăcută.
O decorațiune suspendată din lemn cu luminițe în interior mi se pare tare frumoasă. Simt că mă îmbie la relaxare și mai apoi la somn. Lectura de seară este printre preferatele mele deoarece mă ajută să am mintea mai calmă și mai apoi pot dormi mai bine.
Am găsit mai multe decorațiuni frumoase care ar putea înveseli camera pentru citit și sunt atât de multe idei pe care aș putea să le abordez încât e prea greu să mă decid la una singură!
3. O bibliotecă înaltă și cu multe rafturi
Îmi doresc foarte mult ca în camera de lectură să am și o bibliotecă mare, frumoasă. Este esențial ca aceasta să aibă rafturi mai multe ca să îmi pot organiza cărțile după gustul meu.
Sunt multe tipuri de corpuri de bibliotecă ce îmi atrag atenția. Îmi place și mobila în stil vechi, dar la fel de mult mă atrage și mobila mai nouă, modernă, pe alb spre exemplu.
4. Plante decorative
Fie ele artificiale sau naturale, plantele decorative mi se par foarte frumoase pentru a crea o atmosferă magică. Mi se pare că niște plante de un verde frumos, proaspăt pot înveseli o cameră.
Aș alege plante de dimensiuni mai mari în unele colțuri ale camerei pentru lecturat. Acestea creează un mic efect de sălbăticie și de apropiere cu natura, indiferent de cum ar vremea de afară.
Sunt tare curioasă cum arată pentru voi camera ideală pentru lectură! Ce piese de mobilier ați dori să cuprindă? Cum ați decora-o? ![😘]()
The post Spațiul meu perfect pentru citit appeared first on Secretele Simonei.